Meditația Flăcării Violet pentru echilibrarea energiilor în perioada de Beltaine


Beltane (sau cunoscut ca Lá Bealtaine în irlandeză) marchează începutul verii care este sezonul creșterii și al vieții pentru culturi, animale și oameni.

Dansul focului de Jula C.R. Gray

Este cunoscut și ca Ziua de Mai, care a apărut din serbarea celtică, Beltane, care a fost celebrată în Irlanda antică, Scoția și Insula Man. Acesta a fost unul dintre cele patru festivaluri gaelice de sezon, printre care se numără Samhain, Imbolc și Lughnasadh. Cu toate acestea, Beltane a fost unul dintre cele mai importante. 

https://en.wikipedia.org/wiki/Beltane


Celții antici au practicat legea Iubirii și a Luminii în jurul focurilor aprinse în munți în ajunul sărbătorii Beltaine. Druizii creau Cercuri de dans unde dansau în jurul focurilor de tabără pentru a ancora lumina care să purifice toate animalele, terenurile și ființele de pe planetă.

"De Beltane, ne deschidem lui Dumnezeu și Zeiței Tinereții. Nu contează cât suntem de bătrâni, primăvara ne face să ne simțim din nou tineri, iar la Beltane sărim peste focurile vitalității și tinereții și permitem acelei vitalități să ne învie și să ne vindece. Cei tineri putem folosi această perioadă de timp că o ocazie de a ne conecta la senzualitatea noastră într-un mod creativ pozitiv, și pentru cei mai în vârstă, împerecherea pe care o căutăm ar putea fi una dintre părțile feminine și masculine ale naturii noastre. Integrarea aspectelor masculine și feminine ale Sinelui a fost văzută de mult timp ca unul dintre scopurile principale ale muncii spirituale și psihoterapeutice, iar Beltane reprezintă momentul în care putem să ne deschidem complet acestei lucrări, permițând unirea naturală a polarităților care se produce în natură - în acest moment, oportunitatea de a ne ajuta în munca noastră - o lucrare care este în esență alchimică. Cultivând creșterea, Tatăl Soare strălucește puternic încălzind astfel Mama Pământ care se alătură creației."


Binecuvântarea tuturor cu dansul sacru din jurul Armindenului a fost o tradiție particularizată pentru a ancora Lumina Zeiței pe planetă, precum și reuniunea cu Divinul Feminin și Divinul Masculin.


Totuși, ziua adevărată de Beltane nu este întotdeauna pe 30 aprilie sau 1 mai, conform calendarului Gregorian pe care cea mai mare parte dintre noi o utilizăm în viața noastră, zi de zi. Ziua propriu-zisă de Beltane cade la jumătatea punctului dintre Echinocțiul din martie și Solstițiul din iunie.

Pentru 2020, ar trebui să fie luni, 5 mai, și în jurul orei 12:45 PM UTC (15:45 ora României).

http://recreatingbalance1.blogspot.com/2018/02/natural-cycles-of-goddess-and-god.html

Cu toate acestea, energia din jurul planetei a fost destul de intensă începând cu jumătatea lunii aprilie și este posibil să fie în continuare și săptămâna viitoare. Aceasta este o perioadă importantă pentru a echilibra energiile discordante, precum și Divinul Feminin și Divinul Masculin, astfel încât lucrurile să poată fi în armonie pentru a ajuta la realizarea celei mai pozitive Linii Temporale de Ascensiune  pentru planeta Pământ.

Prin urmare, vă sugerăm să facem o meditație specială zilnică Meditația Flăcării Violet, din 30 aprilie până la 5 mai, la ora 12:45 PM UTC (15:45 ora României). De asemenea, puteți să o faceți mai des, dacă doriți.

Vă rugăm să rețineți că ora meditației de la 12:45 PM (15:45 ora României) se suprapune cu Meditația pentru Pace în Siria la fiecare 4 ore, cu toate acestea puteți face această meditație la alt timp sugerat, care poate fi găsit în linkul de mai jos:

https://www.thetimezoneconverter.com/

Ora de meditație din anumite zone orare le găsiți aici:

Ora
Fusul orar
Orașul
02:45 am
HST
Honolulu
05:45 am
PDT
Los Angeles
06:45 am
MDT
Denver
07:45 am
CDT
Chicago
08:45 am
EDT
New York
9:45 am
BRT
Rio de Janeiro
12:45 pm
UTC
Reykjavik
01:45 pm
BST
London
02:45 pm
CEST
Berlin
02:45 pm
EET
Cairo
03:45 pm
MSK
Moscow
07:45 pm
ICT
Bangkok
08:45 pm
CST
Taipei
09:45 pm
JST
Tokyo
10:45 pm
AEST
Sydney
12:45 am
(Ziua următoare)
NZST
Auckland

De asemenea, pentru alte orașe:

https://www.timeanddate.com/worldclock/fixedtime.html?msg=Meditation+for+balancing+the+energy+over+the+period+of+Beltaine+&iso=20200505T1245&p1=1440&am=15

Iată evenimentul Facebook pentru această meditație:

https://www.facebook.com/events/541959339849476/

Iată link-ul scurt al listei de redare pentru audio-urile ghidate pe Youtube:

https://bit.ly/2xmryu8

Instrucțiuni (Durata sugerată pentru această meditație este de 15 minute):

1. Folosiți-vă propria tehnică pentru a vă aduce într-o stare de conștiință relaxată.

2. Acum, invocați Flacăra Violet din Sursa sa principală, pentru a vă purifica câmpul energetic de orice energie care interferează. Apoi, cereți Flăcării Violet să creeze un cerc puternic de protecție în jurul vostru, în timp ce meditați. Mențineți acest lucru activ pentru tot restul zilei.

3. Declarați-vă intenția de a folosi această meditație ca un instrument pentru a echilibra orice energii discordante, precum și Divinul Feminin și Divinul Masculin, și pentru a realiza cea mai pozitivă Linie Temporală de Ascensiune pentru planeta Pământ.

4. Vizualizați un stâlp de Lumină albă strălucitoare care emană de la Soarele Central Cosmic, este apoi distribuită către Sorile Centrale ale tuturor galaxiilor din acest Univers. Apoi, vizualizați această Lumină, care intră prin Soarele Central Galactic, apoi trece prin Galaxia noastră, intră apoi în Sistemul nostru Solar și prin toate ființele de Lumină din interiorul Sistemului nostru Solar, apoi prin toate ființele de pe planeta Pământ și de asemenea, prin corpul vostru, până în centrul Pământului.

5. Vizualizați acum o Flacără Violet care înconjoară întreaga planetă, purificând vortexurile și câmpul energetic pe planurile plasmatice, eterice și astrale.


6. Vizualizați toată umanitatea care este inspirată și ghidată, cu fiecare persoană având propria sa conexiune cu propriul Suflet și cu Sursa, într-un echilibru perfect între aspectele lor interioare masculine și feminine.  

7. Vizualizați cursul evenimentelor de pe planeta Pământ schimbându-se în cea mai pozitivă linie temporală posibilă, îndepărtându-se de toate epidemiile, fiind departe de toate războaiele, departe de toate dominațiile globale. Vizualizați Lumina albă, roz, albastră și aurie, vindecând toate inegalitățile, eliminând toată sărăcia și aducând abundență întregii umanități. Vizualizați un nou ciclu cosmic grandios al începutului Erei Vărsătorului, aducând Lumina pură, Iubirea și Fericirea tuturor ființelor de pe Pământ.

8. În cele din urmă, vă rugăm să vă împământați energia în centrul Pământului. Aceasta este pentru  Echilibrul și Protecția voastră personală. Acest lucru creează de asemenea, o ancoră sau un circuit care poate fi în permanență un canal pentru ca Flacăra Violet să treacă chiar și după meditație.

Pe măsură ce bătălia de eliberare a planetei atinge punctul culminant, avem valuri de energie de Lumină care provin de la Sursă și valuri de energie întunecată din tehnologiile pe care le dețin. Este posibil să simțiți un val intens de energie în mod regulat. Acest lucru este esențial pentru fiecare dintre noi, să practicăm meditația în siguranță (adică, să medităm DOAR după ce am aplicat protecția în mod corespunzător) și să ne punem scuturile de protecție în fiecare zi.

Avem nevoie de protecție pentru munca noastră de Ascensiune, pentru a rămâne clari și concentrați și pentru a purifica blocajele emoționale. Avem nevoie de un scut energetic pentru protecție dacă suntem empatici și, cu siguranță, pentru protecția împotriva energiilor negative. Dacă avem o protecție adecvată și suficientă, aceasta ne va ajuta să susținem echilibrul.


Și Echilibru și Protecție sunt cele mai importante două cuvinte în această perioadă.

Puteți să vă setați o protecție așa cum a fost sugerat la pasul 2 al meditației de mai sus, zilnic sau oricând vă simțiți ghidați să o faceți.

Alternativ, puteți utiliza următorul protocol de protecție descris aici, dacă doriți:

https://2012portal.blogspot.com/2015/01/protection.html

Cu audio-ul ghidat pentru acest protocol de protecție aici:

http://bit.ly/2KxSHQw

Puteți rosti de asemenea următoarea Declarație de Suveranitate cu voce tare sau în gând, după această meditație sau în orice moment când vă simțiți ghidați.


Pentru a ajuta oamenii care se confruntă cu această perioadă intensă de tranziție și pentru a vindeca orice răni emoționale sau traume, am decis să deschidem un nou grup Facebook. Puteți solicita sau oferi vindecare în acest grup privat dacă vă simțiți ghidați.

https://www.facebook.com/groups/672169430262119/

Victoria Luminii!
_________________________________________________________________________________

Despre acest blog:

Noi Iubim Meditațiile în Masă (We Love Mass Meditation) este un grup de voluntari internaționali care organizează meditații în masă care urmăresc să ajute la eliberarea planetară cât mai curând posibil și cât mai ușor posibil.

Vă rugăm să vă alăturați oricărei meditații zilnice de mai jos dacă vă simțiți ghidați.

Meditația pentru Finalul Coronavirusului la fiecare 4 ore (06:00, 10:00, 14:00, 18:00, 22:00, 02:00 - ora de vară):

http://www.welovemassmeditation.com/2020/04/end-of-coronavirus-meditation-on-sunday-at-3pm-utc-and-every-4-hours.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2020/04/meditatia-pentru-finalul.html

Meditația pentru oprirea focarului de Coronavirus la nivel global la fiecare 4 ore (04:00, 08:00, 12:00, 16:00, 20:00, 24:00 - ora de vară):

https://www.welovemassmeditation.com/2020/01/Urgent-meditation-to-stop-the-pandemics-outbreak-in-china-every-4-hours.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2020/01/urgent-meditatie-pentru-oprirea.html

Meditația pentru oprirea focarului de Coronavirus în Italia la fiecare 4 ore:

https://www.welovemassmeditation.com/2020/02/urgent-meditation-to-stop-coronavirus-outbreak-in-Italy-every-4-hours.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2020/02/urgent-meditatie-pentru-opri-focarul-de.html

Meditația Floarea Vieții la ora 12 PM UTC (2 PM EET / 3 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2019/08/daily-flower-of-life-meditation.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2019/08/meditatia-zilnica-floarea-vietii.html

Meditația de Urgență la ora 2 PM UTC (4 PM EET / 5 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2018/02/breakthrough-meditation-at-2-pm-utc-and.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2018/03/meditatia-de-descoperire-la-ora-2-pm.html

Meditația Zeiței la ora 2:30 PM UTC (4:30 PM EET / 5:30 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2018/02/goddess-meditation-230pm-everyday-and.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2018/02/meditatia-zeitei-la-230-pm-in-fiecare.html

Meditația Cheie pentru Libertate la ora 3 PM UTC (5 PM EET / 6 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2018/08/new-daily-meditation-schedule.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2018/08/un-nou-program-de-meditatie-zilnica.html

Meditația Rasei Centrale Cosmice la ora 3:15 PM UTC (5:15 PM EET / 6:15 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2019/02/cosmic-central-race-meditation-at-315.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2019/02/meditatia-rasei-centrale-cosmice-in.html

Meditația Stâlpului Buddhic (Coloanelor Buddhice) la ora 3:30 PM UTC (5:30 PM EET / 6:30 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2018/10/daily-buddhic-columns-meditation-at-330.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2018/10/meditatia-zilnica-coloanelor-buddhice.html

De asemenea, organizăm în mod regulat diferite meditații în masă cu scopuri diverse. Ele pot fi găsite în link-ul de mai jos:

https://welovemassmeditation.blogspot.co.uk/p/blog-page.html

Oferim, de asemenea, asistență financiară de urgență lucrătorilor de lumină din întreaga lume. Vă rugăm să nu ezitați să faceți o contribuție periodică sau o singură contribuție folosind link-ul de mai jos:
paypal.me/WeLoveMassMedis

Vă rugăm să ne ajutați / sprijiniți pentru o tranziție lină în eliberarea planetară în Lumină Supremă.

Comentarii