Meditația din perioada sărbătorii Beltane pentru a ancora Lumina Zeiței și pentru a neutraliza ritualurile întunecate

Beltane marchează începutul verii, care reprezintă perioada de creștere și de vitalitate pentru culturi, animale și oameni. Este, de asemenea, cunoscută sub numele de Ziua lunii Mai, care a luat naștere din sărbătoarea celtică, Beltane, care a fost sărbătorită în Irlanda antică, Scoția și Insula Bărbaților. Acesta a fost unul dintre cele patru festivaluri gaelice de sezon, printre care se numără Samhain, Imbolc și Lughnasadh. Cu toate acestea, Beltane a fost unul dintre cele mai importante.

https://en.wikipedia.org/wiki/Beltane


Celții antici au practicat legea Iubirii și a Luminii în jurul focurilor aprinse în munți în ajunul sărbătorii Beltaine. Druizii creau Cercuri de dans unde dansau în jurul focurilor de tabără pentru a ancora lumina care să purifice toate animalele, terenurile și ființele de pe planetă.

https://www.druidry.org/druid-way/teaching-and-practice/druid-festivals/beltane/deeper-beltane

"De Beltane, ne deschidem lui Dumnezeu și Zeiței Tinereții. Nu contează cât suntem de bătrâni, primăvara ne face să ne simțim din nou tineri, iar la Beltane sărim peste focurile vitalității și tinereții și permitem acelei vitalități să ne învie și să ne vindece. Cei tineri putem folosi această perioadă de timp că o ocazie de a ne conecta la senzualitatea noastră într-un mod creativ pozitiv, și pentru cei mai în vârstă, împerecherea pe care o căutăm ar putea fi una dintre părțile feminine și masculine ale naturii noastre. Integrarea aspectelor masculine și feminine ale Sinelui a fost văzută de mult timp ca unul dintre scopurile principale ale muncii spirituale și psihoterapeutice, iar Beltane reprezintă momentul în care putem să ne deschidem complet acestei lucrări, permițând unirea naturală a polarităților care se produce în natură - în acest moment, oportunitatea de a ne ajuta în munca noastră - o lucrare care este în esență alchimică. Cultivând creșterea, Tatăl Soare strălucește puternic încălzind astfel Mama Pământ care se alătură creației."


Binecuvântarea tuturor cu dansul sacru din jurul Armindenului a fost o tradiție particularizată pentru a ancora Lumina Zeiței pe planetă.


Este o zi foarte importantă pentru ancorarea Luminii Zeiței în gridul planetar al Luminii. Din acest motiv, cabalii întunecați vor încerca să facă ritualuri și magie întunecate pentru a împiedica acest lucru.

Motivul pentru care doresc să împiedice acest lucru este explicat în următoarele postări ale lui Cobra și Untwine:

http://2012portal.blogspot.com/2017/01/new-atlantis.html

http://recreatingbalance1.blogspot.com/2017/06/new-atlantis-alignment.html

http://2012portal.blogspot.com/2014/10/ordo-bucintoro.html

De asemenea, datorită manipulării forțelor întunericului, ziua actuală a sărbătorii Beltane nu este întotdeauna pe 30 Aprilie sau pe 1 Mai, conform calendarului gregorian pe care majoritatea dintre noi îl folosim în viața noastră de zi cu zi.

Ziua reală a sărbătorii Beltane se încadrează la jumătatea dintre Echinocțiul din luna Martie și Solstițiul din luna Iunie, prin urmare, pentru 2019 ar trebui să fie Luni, 6 Mai.

http://recreatingbalance1.blogspot.com/2018/02/natural-cycles-of-goddess-and-god.html

Cu toate acestea, multe ritualuri întunecate sunt încă efectuate la începutul lunii Mai pentru a suprima energia Zeiței.

Prin urmare, vă sugerăm să faceți o meditație specială zilnică începând cu 1 Mai până pe 6 Mai la ora 13:30 UTC (16:30 EEST, ora României), pentru a anula și dizolvă toate ritualurile negative din această perioadă. Puteți, de asemenea, să faceți această meditație mai frecvent, dacă doriți.


Puteți converti fusul orar UTC la ora locală utilizând link-ul de mai jos:

https://www.thetimezoneconverter.com/

Ora meditației în funcție de fusul vostru orar o găsiți aici:

OraFusul OrarOraș
03:30 amHSTHonolulu
06:30 amPDTLos Angeles
07:30 amMDTDenver
08:30 amCDTChicago
09:30 amEDTNew York
10:30 amBRTRio de Janeiro
01:30 pmUTCReykjavik
02:30 pmBSTLondra
03:30 pmCESTBerlin
03:30 pmEETCairo
04:30 pmMSKMoscova
08:30 pmICTBangkok
09:30 pmCSTTaipei
10:30 pmJSTTokyo
11:30 pmAESTSydney
01:30 amNZSTAuckland

De asemenea, și pentru alte orașe:

https://www.timeanddate.com/worldclock/fixedtime.html?p1=1440&iso=20190501T1330&msg=Beltane%20Meditation&sort=2

Aveți aici evenimentul de pe Facebook:

https://www.facebook.com/events/421180788461004/

Aici aveți link-ul meditației audio ghidate în 12 limbi:

https://goo.gl/gnAcmY

Instrucțiuni:

1. Vizualizează un stâlp de Lumină strălucitor emanat din Soarele Galactic Central, trecând prin trupul tău până în inima Gaiei. Vizualizează un alt stâlp de Lumină ridicându-se din centrul Pământului, urcând prin trupul tău, prin toate ființele și punctele de Lumină din Sistemul nostru Solar și din Galaxia noastră, conectându-se cu Soarele Central. Te aflii acum în interiorul celor doi stâlpi de Lumină, Lumina curagând în sus și jos.

2. Acum, vizualizează deasupra capului tău, în interiorul stâlpului de Lumină, Zeiță într-o formă de femeie frumoasă, încorporând energiile feminine divine: iubirea necondiționată, compasiunea, acceptarea, pacea, armonia, frumusețea, vindecarea. Simte-i energia.

3. Coboară prezența Zeiței în trupul tău, în timp ce cânți mantra OM. Poți face în același timp, mudra în timp ce ridici mâinile deasupra capului, apoi le coborî cu blândețe deasupra inimii. Simte cum energia Zeiței intră în trupul tău și se ancorează în inima ta.

4. Cheamă prezenta Zeiței Dou Mu, prezența tuturor Zeițelor ascensionate precum Isis, Maat, Hathor, Quan Yin, Maria Magdalena, White Țară, pentru a ajuta la anularea tuturor ritualurilor întunecate care au loc pe planetă și pentru a restabilii Lumina Divină și Justiția.

5. Întinde mâinile în fața ta și trimite energia Divină Feminină, spre toate ritualurile negative, neutralizându-le, făcându-le inofensive și ineficiente, pierdându-și astfel toată puterea. Vizualizează cum toate ritualurile negative se estompează, se dizolvă în Lumină și în Iubirea Zeiței.

6. Acum, vizualizează stâlpul de Lumină strălucitoare din Centrul Soarelui Galactic cum se extinde în chakrele stelare ale Sufletului (situate la 20 cm deasupra capului) ale tuturor ființelor implicate în aceste ritualuri negative, cum se reconectează cu Sursa, inspirându-le să renunțe să mai facă aceste ritualuri. Vizualizează cum încep să lucreze pentru Lumină.

7. Mulțumește tuturor Zeițelor și tuturor ființelor de Lumină și simte recunoștință.



Puteți, de asemenea, ancora Lumina Zeiței făcând Meditațiile Zeiței în acea zi, de la ora 2:30 PM UTC (5:30 PM EEST) :

https://www.welovemassmeditation.com/2018/02/goddess-meditation-230pm-everyday-and.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2018/02/meditatia-zeitei-la-230-pm-in-fiecare.html


Victoria Luminii!

-----------------------------------------------

Despre acest blog:

Noi Iubim Meditațiile în Masă (We Love Mass Meditation) este un grup de voluntari internaționali care organizează meditații în masă care urmăresc să ajute la eliberarea planetară cât mai curând posibil și cât mai ușor posibil.

Vă rugăm să vă alăturați oricărei meditații zilnice de mai jos dacă vă simțiți ghidat.

Meditația de Urgență la ora 2 PM UTC (5 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2018/02/breakthrough-meditation-at-2-pm-utc-and.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2018/03/meditatia-de-descoperire-la-ora-2-pm.html

Meditația Zeiței la ora 2:30 PM UTC (5:30 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2018/02/goddess-meditation-230pm-everyday-and.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2018/02/meditatia-zeitei-la-230-pm-in-fiecare.html

Meditația Cheie pentru Libertate la ora 3 PM UTC (6 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2018/08/new-daily-meditation-schedule.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2018/08/un-nou-program-de-meditatie-zilnica.html

Meditația Rasei Centrale Cosmice la ora 3:15 PM UTC (6:15 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2019/02/cosmic-central-race-meditation-at-315.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2019/02/meditatia-rasei-centrale-cosmice-in.html

Meditația Stâlpului Buddhic la ora 3:30 PM UTC (6:30 PM EEST):

https://www.welovemassmeditation.com/2018/10/daily-buddhic-columns-meditation-at-330.html

În limba română:

https://romanian.welovemassmeditation.com/2018/10/meditatia-zilnica-coloanelor-buddhice.html

De asemenea, organizăm în mod regulat diferite meditații în masă cu scopuri diverse. Ele pot fi găsite în link-ul de mai jos:

https://welovemassmeditation.blogspot.co.uk/p/blog-page.html

Oferim, de asemenea, asistență financiară de urgență lucrătorilor de lumină din întreaga lume. Vă rugăm să nu ezitați să faceți o contribuție periodică sau o singură contribuție folosind link-ul de mai jos:

paypal.me/WeLoveMassMedis

Vă rugăm să ne ajutați / sprijiniți pentru o tranziție lină în eliberarea planetară în Lumină Supremă.

Comentarii