Concentrare pe Meditaţia Zilnică de Urgenţă : Adăugaţi cutremurul din Hokkaido, Japonia

Septembrie 6, 2018    06:50:00  pm


Vă rugăm să vă alăturaţi Meditaţiei de Urgenţă (zilnic la ora 2 PM UTC -17.00 ora României), şi să acordaţi o atenţie deosebită Japoniei, împreună cu calmarea incendiilor sălbatice, a uraganelor şi a taifunurilor care au loc în prezent în întreaga lume.
Cu toate acestea, un alt dezastru natural a lovit o parte din Japonia, continuând o vară de haos, în care s-au văzut inundaţii mortale, taifunuri, cutremure, alunecări de teren şi valuri de căldură. Cel puţin şapte persoane au fost ucise, când cutremurul cu magnitudinea de 6,7 a lovit la începutul zilei de joi insula nordică Hokkaido, cauzând alunecări de teren care au îngropat un număr mare de case la poalele unei creste muntoase.



Mai mult de 150 de persoane au fost rănite în cutremur. Zeci de oameni sunt daţi dispăruţi în Atsuma, aproape de epicentrul cutremurului, unde au avut loc patru dintre decese. Radiodifuzorul public NHK a raportat că zborurile şi transportul public din întreaga regiune au fost oprite. Aproape 3 milioane de gospodării s-au deconectat de la curentul electric, potrivit Companiei Hokkaido Electric Power.

În această imagine din aer, casele sunt îngropate de multiplele alunecări de teren după un cutremur puternic, pe 6 septembrie 2018, în Atsuma, Hokkaido, Japonia.

Peste 4.000 de soldaţi din apărarea militară au fost dislocaţi să ajute la operaţiunile de salvare, a afirmat premierul Shinzo Abe, iar acest număr ar putea creşte la 25.000, dacă va fi necesar. Au fost expediate de asemenea şi echipajele de salvare cu elicoptere, care au transportat aproape o duzină de oameni în siguranţă. S-au înfiinţat adăposturi de evacuare în multe localităţi şi oraşe din regiune.

Cutremurul puternic a durat aproape un minut, scuturând locuitorii în paturile lor şi colapsând drumuri publice. Şocurile au continuat joi dimineaţa şi ar putea reprezenta un risc pentru săptămâna viitoare, potrivit Agenţiei Meteorologice din Japonia, care a avertizat locuitorii asupra riscului crescut de prăbuşire al clădirilor în apropierea epicentrului cutremurului iniţial.


O maşină este văzută blocată pe un drum distrus de un cutremur din Sapporo, Prefectura Hokkaido, pe 6 septembrie 2018

https://edition.cnn.com/2018/09/05/world/japan-earthquake/index.html

Prin urmare, vă rugăm să includeţi acest eveniment tectonic în Meditaţia de Urgenţă de la ora 2 PM UTC (17.00 EEST – ora României), pentru a reduce numărul potenţialelor replici, care încă ameninţă populaţia afectată, şi pentru a trimite un sprijin energetic echipajelor de salvare şi tuturor celor afectaţi, dacă vă simţiţi ghidat în acest sens.
Victoria Luminii !

-----------------------------------------------------------------------

Despre acest blog :

Noi Iubim Meditaţiile în Masă (We Love Mass Meditation) organizează meditaţii în masă propunându-şi să ajute la realizarea eliberării planetare cât mai curând posibil şi cât mai uşor posibil.

Vă rugăm să vă alăturaţi Meditaţiei de Urgenţă de la ora 2 PM UTC / (ora 17.00 EEST – ora României) şi Meditaţiei Cheie pentru Liberate de la ora 3 PM UTC / (ora 18.00 EEST – ora României), în fiecare zi, dacă vă simţiţi ghidat în acest sens.

Link-ul Meditaţiei de Urgenţă :
https://www.welovemassmeditation.com/2018/02/breakthrough-meditation-at-2-pm-utc-and.html

şi în limba română :
https://romanian.welovemassmeditation.com/2018/03/meditatia-de-descoperire-la-ora-2-pm.html

Link-ul Meditaţiei Cheie pentru Libertate :

De asemenea, organizăm în mod regulat diferite meditaţii în masă în diverse scopuri. Ele pot fi găsite în acest link de mai jos:
https://welovemassmeditation.blogspot.co.uk/p/blog-page.html

Oferim, de asemenea, asistenţă financiară de urgenţă Lucrătorilor în Lumină din întreaga lume. Vă rugăm să nu ezitaţi să faceţi o contribuţie periodică sau o singură dată, utilizând link-ul de mai jos:

paypal.me/WeLoveMassMedis


Vă rugăm să ne ajutaţi / sprijiniţi pentru o tranziţie lină în eliberarea planetară în cea mai înaltă Lumină.

Comentarii