De ce să meditați? De ce să participați la Meditația în Masă?

Decembrie 2, 2017       07:54:00   pm

Dragă Familie de Lumină: 

Acum, la începutul noii noastre epoci, a acestui nou ciclu cosmic, așa cum s-au schimbat energiile iubitei noastre Mame Pământ, tot așa se schimbă şi energiile fiecărei ființe vii de pe ea.

Din ce în ce tot mai mulți oameni se trezesc şi devin conştienți de tot ceea ce se întâmplă, că domeniile de conștiință de pe planeta noastră Pământ s-au schimbat, se schimbă, iar pe, în și în jurul planetei noastre, Lucrătorii în Lumină și Războinicii Luminii au fost foarte activi pentru a ajuta la eliberarea și schimbarea planetară.



Mulți dintre voi întrebați “cum pot să vă ajut?”

Una dintre cele mai bune căi de a oferi sprijin energetic Forțelor Luminii este prin a face ceea ce mulți numesc "Mențineți Lumina", aducând mai multe energii pozitive și Lumină pozitivă planetei noastre, făcând meditații individuale și de grup. Din acest motiv și, la cerere, s-a fost format un grup global de voluntari, numit Noi iubim Meditația în Masă (WLMM), pentru a ajuta meditația să fie accesibilă și ușoară pentru oamenii din întreaga lume.

De-a lungul timpului, misticii din întreaga lume au meditat împreună în vremuri puternice ale energiilor planetare fără a beneficia de internet sau de mediile sociale. Ei știau despre solstiții și echinocții, aveau modalități vechi de a se conecta energetic, astrologii / astronomii lor le spuneau când se petreceau evenimente cosmice importante.

Popoarele indigene din întreaga lume au călătorit să se conecteze și să se împărtășească între ele, de zeci de mii de ani. Ei știau și ne-au prezis că timpul nostru va veni.

Cât de norocoși suntem! De la apariția internetului, conectarea a devenit mult mai rapidă și e mai ușor să creem evenimente sincronizate în care ne putem uni ca UNUL.

Există momente ale săptămânii, lunii, anului, în care este cel mai important să profitați de energii. Cu cât mai mulți oameni se adună împreună în meditație cu intenție puternică, în aceste momente, cu atât mai repede ajungem la ceea ce se numește "masă critică", de cel puțin 144.000 de oameni concentrându-se, la un moment dat, pe Iubire, pe Lumină, pe Pace, noi schimbăm lumea noastră în bine, ridicând frecvența globală, care afectează toată lumea, sprijinind şi Forțele Luminii.

Deoarece anumite evenimente și situații nu sunt planetare în sfera lor de aplicare, ci localizate într-o anumită parte a suprafeței planetare, masa critică a meditatorilor pentru a le dizolva este de obicei între 5000 și 10.000 de oameni. Și am văzut clar rezultatele acestui lucru.

Din acest motiv, echipa Noi iubim Meditațiile în Masă (WLMM), o echipă dedicată de Lucrători internaționali în Lumină, care are legături cu alte echipe dedicate de Lucrători în Lumină din întreaga lume, a creat mai multe meditații ghidate: audio și video, având frecvența sonoră cunoscută acum ca fiind benefică pentru noi şi pentru planeta noastră (432 hz) şi în multe limbi, astfel încât să se poată combina puterea concentrării şi a intenției noastre, de asemeni echipele au lucrat împreună pentru a găsi cele mai bune momente de sincronizare, astfel încât cei mai mulți oameni cu diferite fusuri orare din întreaga lume să se poată uni ca UNUL pentru a ajuta la aducerea schimbării pe care o dorim cu toții și a eliberării planetare.

Majoritatea meditațiilor WLMM sunt în jur de 15 minute, suficient de scurte pentru ca oamenii să își poată lua o pauză de la activitățile lor și suficient de lungi pentru a-și ridica în mod eficient propriile frecvențe și frecvențele planetei și sunt programate în momentele în care majoritatea oamenilor pot participa împreună. Vă invităm să vă alăturați.

Beneficiile personale

Într-adevăr, meditația este o practică; și cu cât o veți face mai mult, veți vedea că, cu atât veţi obține tot mai mult. Se obişnuieşte că pentru a învăța trebuie să mergeți undeva,.să găsiți un profesor, dar pe măsură ce ne-am schimbat şi conștiința umană se schimbă, știm ce știau anticii: cel mai bun profesor este în tine și meditația te ajută să te conectezi cu sinele tău superior.

Unii o numesc rugăciune. Dar nu toată rugăciunea este meditație. Meditația este una dintre cele mai vechi practici cunoscute de ființele umane pentru armonie, pace interioară și pentru conectarea la spirit. A existat în multe forme - în fiecare cultură, în fiecare religie, în întreaga lume. Șamanii, guruii, yoghinii, misticii, oamenii care practică medicina și căutătorii au practicat meditația într-o formă sau alta, de la începutul timpului. Este o modalitate de a ne perfecționa experiența, de a deschide o nouă dimensiune vieții noastre și de a profita de o sursă profundă de energie și de bucurie pozitivă. (1)

Când am început să învăț să meditez, fiind doar un copil, bătrânii care m-au învățat nu au numit-o "meditație". Am fost de 3 sau 4 ani când m-au dus într-o pădure și m-au învățat să stau liniștit, ce să fac și cum să fiu. Doar după ce am crescut, fiind educat într-o comunitate interculturală, am început să învăț despre toate metodele și diferitele tehnici. În acele vremuri, lucruri precum yoga și meditația au fost considerate ciudate, oamenii au glumit în privința contemplării buricului, iar știința generală a ridiculizat conceptul. Dar, pe măsură ce s-au dezvoltat știința și tehnologia, iată și surpriza lor de a afla că misticii antici au avut dreptate și că "într-adevăr a fost ceva în toate astea".

Pe plan personal, știința a constatat că formarea vieții noastre mintale interne are efecte pozitive asupra minții noastre, asupra sănătății noastre și asupra relațiilor noastre. Studiile multiple au demonstrat că meditația a sporit compasiunea și legătura socială, cu cât meditează mai mulți oameni, cu atât mai inteligenți putem fi în acțiuni de compasiune. Ameliorări uimitoare au fost înregistrate în creativitatea și gândirea divergentă, (2), iar oamenii de știință au documentat îmbunătățirea procesării vizio-spațiale, a memoriei de lucru și a funcționării executive. (3).
Meditația ne oferă ocazia de a deveni mai prezenți cu noi înșine, așa cum suntem, conectându-ne la înțelepciunea noastră inerentă.

Știința deţine acum beneficii dovedite pentru sănătatea cardiovasculară și imunitară și meditația susținută pe termen lung mărește substanța cenușie, sporește capacitatea de a genera undele gama în creier (printre beneficiile care te fac mai puternic împotriva durerii!) Aceasta duce la ceva, așa numita neuroplasticitate: capacitatea creierului de a forma și de a reorganiza conexiunile sinaptice, mai ales ca răspuns la învățarea și experiența de după leziuni. Eu însumi sunt o dovadă vie pentru aceasta !

Știința a constatat că meditația poate fi mai bună decât somnul. Ea dezvoltă abilitățile cognitive, poate reduce hiper activitatea, impulsivitatea și creșterea abilităților "acționează cu conștiința". Aceasta stimulează în mod natural substanțele chimice bune din creier, poate echilibra emisfera stângă și cea dreaptă a creierului și vă poate ajuta să vă accesați puterea minții subconștiente, să vă construiți sănătatea și să combateți boala. Există mai multe studii care demonstrează că meditația este mai eficientă împotriva depresiei decât soluțiile farmaceutice oferite de medicina contemporană.

Un studiu de la Universitatea Harvard a arătat că, cu doar zece minute pe zi de conștientizare, un simplu tip de meditație non-denominațională pentru persoana  zilelor noastre, subiecții lor (toți novici la meditație) au raportat o anxietate mai mică și gânduri mai puțin obositoare. Asta înseamnă că doar 10-20 de minute de meditație zilnică vă vor ajuta să începeți să vedeți schimbări în aproximativ 2 luni. Prin urmare, aderarea chiar la UNA din meditațiile zilnice ghidate Noi iubim Meditațiile în Masă (WLMM), va avea beneficii pozitive pentru dvs. personal!

De ce MEDITAŢII ÎN MASĂ ? Beneficiile globale:


Știința a fost, de asemenea, capabilă să demonstreze ceea ce a fost cunoscut deja de misticii antici: că există un câmp de conștiință transcendentală, care este esențială pentru creație și pătrunde toată viața peste tot.

Acest fenomen este cunoscut acum în Fizică drept "Efectul Câmpului" și este definit ca un efect al "coerenței și pozitivității produse din câmpul de corelație infinită". Prin fizică, un efect de câmp al conștiinței implică o legătură fundamentală între indivizi, în aceeași măsură în care fizica a descoperit o mai mare unitate sub diversitatea domeniilor materiei și energiei.

De la sfârșitul anilor '70, știința modernă a dovedit în timp încă o dată că, un grup suficient de mare în meditație sincronizată, care se unește energetic în această "calitate a câmpului de conștiință", duce la efectele extinse de tip "câmp" să fie exprimate în societate ".

Studiu după studiu, au documentat modificările creierului la persoanele care meditează. Cu "ceea ce știm acum despre neuronii oglindă, nu ar trebui să ne surprindă faptul că atunci când o mulțime din noi ne întâlnim cu intenția de a crea pacea, noi o creăm!". (4)
De vreme ce meditațiile globale au început să fie studiate statistic și științific, a devenit clar că au contribuit la facilitarea schimbărilor majore. Echipele de cercetare care monitorizau rezonanțele care au apărut în valurile de plasmă care circulă constant pe pământ în ionosferă, au detectat vârfuri neobișnuite în câmpul magnetic al Pământului chiar în zilele în care au avut loc meditații globale. (5).

Studiile privind meditațiile globale sincronizate de la sfârșitul anilor 1970 au constatat scăderea ratelor criminalității la nivel mondial, a violenței și a victimelor în timpul meditației lor, cu o medie de 16%, o reducere a ratelor de sinucidere și a accidentelor auto în zona în care doar 7000 de persoane au meditat pe parcursul a 3 săptămâni cu toate variabilele aferente. De fapt, a existat o reducere de 72% a activității teroriste în timpul în care acest grup era în meditație. (6)

La începutul anilor 1980, atât de multe studii au confirmat beneficiile meditației globale și impactul direct al acesteia asupra tuturor în lume, atât de mare încât rezultatele combinate ale aproape a 50 de studii au fost publicate în Jurnalul de Criminalitate și Justiție în 1981.

Am știut de aceste beneficii de zeci de ani, dar a luat acest nou secol și intrând în perioada în care suntem, când oamenii care trăiesc acum, îi numesc Pachakuti, din cuvântul Quechua "pacha", ceea ce înseamnă timp și spațiu sau lume, și "kuti", ceea ce înseamnă răsturnare, revoluție sau schimbare mare. Pachakuti este o "inversare a lumii". A fost prezisă de fiecare cultură indigenă din jurul planetei, popoarele indigene din America de Nord se referă la ea ca la timpul războinicului Rainbow. Acum, PachaMama (Mama Pământ) se schimbă și pe măsură ce ne schimbăm cu ea, destui oameni din întreaga lume se trezesc să se alăture împreună pentru a crea masa critică.

Am știut de aceste beneficii de zeci de ani, dar a trebuit un nou secol și intrând în momentul în care suntem acum, timp pe care oamenii care îl trăiesc acum, se numește Pachakuti, din cuvântul Quechua "pacha", ceea ce înseamnă timp și spațiu sau lume, și "kuti", ceea ce înseamnă răsturnare, revoluție sau schimbare mare. Pachakuti este o "inversare a lumii". A fost prezisă de fiecare cultură indigenă din jurul planetei, popoarele indigene din America de Nord se refereau la ea ca la timpul Războinicului Rainbow. Acum, PachaMama (Mama Pământ) se schimbă și pe măsură, ne schimbăm cu ea, destui oameni din întreaga lume se trezesc să se alăture împreună pentru a crea masa critică.

Vă invităm să vă alăturați și să FIŢI parte a Schimbării. Nu contează dacă sunteți un meditator vechi sau un complet novice al practicii. Meditațiile ghidate WLMM vă ajută, sunt disponibile în mai multe limbi și mai multe limbi vor veni, așa cum oamenii cer asistenţă prin traducere. Vă rugăm să rețineți că toți suntem voluntari. Deci sunteți şi voi toți. Vă urez bun venit și vă apreciem. Există WLMM pentru fiecare Lună Nouă și Lună Plină, meditații pentru a ajuta calmarea dezastrelor naturale și provocate de om, meditații pentru a neutraliza ritualurile negative, meditații pentru a susține Forțele Luminii în operațiunile specifice.

Dacă există doar o singură meditație în masă, vă puteți alătura săptămânal, cea mai importantă fiind Meditația de Ascensiune Săptămânală, ținută duminică la ora 4 pm UTC / GMT. Există o pagină de eveniment pe Facebook :
www.facebook.com/events/966344300172194

și Meditația Audio Ghidată (actualizată în mod regulat cum intră în noi limbi) aici:
https://goo.gl/GDK5Nz

Puteți găsi o listă a tuturor meditațiilor active WLMM în care puteți găsi fusul orar propriu, aici:
https://welovemassmeditation.blogspot.com/p/blog-page.html

și alăturați-vă Forumului WLMM aici:
welovemassmeditation.elementfx.com/home/welovem3/public_html/


Bine ati venit! Cu multă dragoste și lumină, Zeeva Amrita

*************************

Referinţă :


1- Sursă: https://www.juniperpath.org/why-meditate/?gclid=Cj0KCQiAjO_QBRC4ARIsAD2FsXOqbIRzhO-8OGinaL0Qmp-A2RtXRZR7JhSVt4ZWCMT9IzVab-vws7IaAjLpEALw_wcB

2- Sursă  https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2012.00116/full

3- Sursă : ScienceDirect https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1053810010000681

4- Sursă : http://themindunleashed.com/2017/07/scientific-proof-next-global-meditation-can-change-world.html

5- Sursă: https://www.heartmath.org/research/global-coherence/gcms-live-data/

6- Sursă: http://www.social-consciousness.com/2014/01/scientific-proof-that-group-meditation-can-change-the-world.html

Comentarii